ION P. IACOB
*
în
groapa comună
a
versului
cineva
îmi acoperă
goliciunea
cu
o lumină pudică
sunt
viu
sunt
mort
adevărul
e spus întotdeauna
pe
jumătate
toţi
aşteptăm
acelaşi
tren
aceeaşi eternitate
*
un
poet
este
iubit şi vizitat
de
alţi poeţi
cînd
se regăsesc în
el
la
final îi fură
şi aerul
plin de peceţi
RUPERI
DE RITM
dedat
furtunii
aproape
de a fi
satyr
sau faun
prin
aerul didactic
scrib
consemnam preţios
"sub
cerul acoperit de pământ
(ecou:
sub
ceruri
acoperi
cu pământ
pornirile
diurne
de
la un capăt la altul
se
descoperi numai pe sine)
creştea
sămânţa muştarului
împreuna
cu gândul
pîna
s-au rupt
baierele
cerului
şi
pe
cai negri
cu
picioare lungi
sosise
vremea
secerişului"
POVESTIOARĂ
"poezia
este cum
mierea
în
cantităţi mari
devine
toxică"
în
curtea interioara
a
blocului meu
un
câine
străin
e
un poem
plin
de oase
(adio
ossi di sepia
adio
montale)
care
mă adulmecă
are
o privire hamesită
îi
aduc manuscrise
şi
nu le atinge
s-a
ales praful
de
sentimentul meu
de
comuniune
vroiam
să-i arăt
concret
un
oscior o vertebră
un
deget
amprenta
mea olografă
pielea
tatuată cu stele
un
text apocrif
despre
poet
"cand
se naşte
trag
de el
ca
de-o halca de carne"
cand
se naşte un poem
mă
nasc
şi
eu sunt
ţipătul
*
pentru
că nu ştiam
ce
este un poem
am
început să
meşteresc
limba
de lemn
pe
care o scoate spre mine
păpuşa hindusă
UNDERGROUND
erau
blocuri vechi cenuşii
cu
o atmosferă ciudată
le
iubeam totuşi
pentru
că-n aureola lor
se
scăldase tinereţea
noastră o dată
a
doua oară intervenise rutina
şi
apoi cutremurul de la 77
care
a stins complet
lumina
TEAMA
DE LUCRURILE FINITE
nu
ştiu să pun
un
punct
o
virgulă
ceva
acolo
pentru
că
mi-e frică
s-ar
putea ca după
cea
nenumită
sa
apară
"să
traiţi
am
ieşit din serviciul de zi
şi
de noapte
şi
nu contează
oricum
peste
styx
guvernează
marile moarte"
Refren:"sunt
cheia sol
ratacita
prin osuarul de şoapte
cântecul
este aici interzis
sirenele
au corzile sugrumate
şi
nu este nici un indicator
nici
un semn care să trădeze
mările moarte"
MEINE
TRÄUME SAU PLOAIA PERPETUĂ
lîngă
refugiu
aproape
de zborul pescăruşului
al
cucuvelei păpădiei chiparosului
ehei
pînă
la cer mai e un pic
şi
apoi
pot
să pier
pic
cu pic
24.11.1973
sau
O
DESCINDERE IN FORŢĂ,
ÎN
BANAL
cu
bandaje pe gât...într-un
tren-ca sa fiu pasional şi să
răscolesc şi eu
prin coşurile de gunoi comune -ultimul
tren
personal...al meu personal ...în zona
dintre două
vagone...aşa-zisul
burduf...intr-o aglomeraţie
dantescă...cu geamantanul din piele maro (scorojit si
umflat) pierdut pe undeva in
aglomeraţie...vlăguit...proaspăt
operat...la propriu şi la
figurat...furat...fără speranţă
fără identitate fără
emoţii
fără...doar
cu un halou ciudat care-mi încălzea
modesta
realitate...soseau Sărbătorile şi
eu plecasem spre casa
părintească
cu un tren personal...n-aveam habar n-aveam
idee... o orhidee creştea
fără să ştiu
în inima mea .... strict
personal
pentru mine
Lumina
creease un canal:
evadam
adesea
din
regnul animal
ORBI
IN LUCRĂRILE HAOSULUI
"asemeni
viermelui
să
înoţi
în
grăsimea timpului
în
dimensiunea lui
lipsită
de şira spinării"
undeva
departe
cineva
vrea să deschidă
cerurile
şi
cheia este acest infinit
de
la o privire orbită la alta
